It is, after all, inevitable.

I have fullfilled my promise. I have started a blog – albeit, a new one – I have shared my thoughts, my likes and dislikes, my music, my world. Granted, it was just a microscopical sized world. Still, for the tiniest amount of space and time, you have been granted a special visit into my little bubble. It’s been done.

However… this isn’t how I am. I don’t roll like that.

Bearing this in mind, I must bid this blog adieu, for I cannot update two blogs at a time and live my life. It’s just too much for this busy bumblebee =) Besides, I just can’t write my stuff in Romanian. It ticks me off that I havta force myself be in a sort of way just so some people can understand what I have to say. It’s pointless, b/c they don’t get me anyway. They may get the words and whatnot, but the point of my message eludes them. Therefore I shall return to my one true love, your foreign language , English.

I don’t feel sad about it. After all, I did conquer. But I just can’t go on keeping a blog I’m not even interested in. And I can’t go on trying to share what doesn’t make sense to you. And I can’t go on writing about those things that may only interest others. And I just…well, I need to be more personal in my writings and for that I only need my blogspot blog. This one, the wordpress blog, it’s pointless. At least from where I’m standing.

Y’know what else ticks me off? People reluctant to reading/writing in English who know jack about slang. Screw you. And people with a small music&movie database. Fuck ‘em. And people who think they know what life is but have never experiences the true ups and downs of life. They’re worth shit.

Having that said, I trust you have already come to the conclusion that ,to me, blogging is all about venting, promoting, sharing and ranting. So, my loves, I have kept my promise, but all good things must come to an end. But not for those really worth sharing my world with, who already have the link to my blogspot.

Ioana, poti sa-ti notezi in calendar data cand am parasit wordpress-ul.

This is ReenHeart, signing out.

Ma bucur sa vad ca, in ultima vreme, lumea ajunge pe blogul meu cautand si altceva decat chestiute si triste =) (desi cuvantul ‘emo’ inca se afla in topul celor mai des folosite >.< drat!)

Pe locul doi, insa, se afla cei care cauta chestiute despre Final Fantasy =) Pentru ei, m-am gandit sa caut pe youtube.com sau veoh.com toate scenele din jocuri si videoclipurile care compun filmele. Si asta pentru ca mie mi-a luat unspe mii de ani pana sa le gasesc pe toate CU subtitrari.

Pentru cei neinitiati in Final Fantasy, sugerez un scurt google si/sau wikipedia, altfel filmul nu va avea nici un sens pentru voi XP Pentru restul… Enjoy! ^_^

Let the games movie begin!

 Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

Part 6

Part 7

Part 8

Part 9

Part 10

Part 11

Part 12

It’s the simple-minded people who win – because they have never experienced defeat, so they try and try and try until they succeed. They know not any other way. You cannot bring them down: they don’t posses the philosophy for such an emotion.

That is why they generally surpass the average man. They always do their best … better than the rest.

Twix. Croissant. Finetti. Joe. Fanta. Petit Beurre. Twix. Silvana. Milka. Praline. Strudel. Twix. Pateuri. Placinta cu branza. Toblerone. Stafide. Twix. Popcorn. Poiana. Primola. Bonibon. Twix. Toblerone. Acadele. Cozonac. Spaghete. Clatite. Inghetata. Bezele. Twix.

Sa continui?

Le compatimesc pe fetele care tin diete sau, din diferite motive, se abtin de la dulciuri. Nici nu stiu cate arome si cate texturi rateaza! Iubesc dulciurile si n-as putea sa ma abtin vreodata de la ele. Nu fac excese, dar nici nu renunt la ele. N-as putea zambi fara micul aport de endorfine sub forma biscuitelui crocant acoperit de un strat fin de caramel si invelit de cea mai dulce ciocolata. Ti-am facut pofta, asa-i? E preferatul meu, micul prieten din copilarie, Twix.

Si cu toate ca acum dulciurile se gasesc pe toate drumurile si la preturi foarte mici (e.. acuma depinde XD) eu nu-mi cumpar decat la ocazii speciale cand sarbatoresc ‘ceva’ anume. Sau cand vreau sa-mi ofer un mic rasfat, pentru zambet. Asa, ele sunt de doua ori mai speciale si mai gustoase. =)

Micul meu colt de rai.

Inghit multe. Iubesc putine.

Cam asta ar fi raspunsul pentru toate intrebarile de genul “Ce filme preferi” sau “Ce muzica asculti” sau “What makes you tick”.

Imi plac multe lucruri si ma plictisesc usor de rutina. Caut mereu ceva nou, ceva diferit, ceva care nu e mainstream. Si pentru ca acel ‘ceva’ sa se transforme intr-o pasiune, trebuie sa fie foarte special, foarte eye-popping and soul-gripping. Iar atunci cand, intr-un final, devine una din putinele mele pasiuni, atunci e sigur ca nu ma scap de ea. Si nici ea de mine. 

Pasiunile mele sunt ceva foarte intim pentru mine. Ma definesc. Ma reprezinta. Nu-mi vine usor sa vorbesc despre ele din simplul motiv ca sunt greu de definit. Ce, tu ai putea sa te descrii? Eu nu.

Unele pasiuni sunt vechi, din vremea copilariei. Sunt ultimele vestigii ale unei personalitati care n-a vrut sa fie abandonata, care a luptat in subconstient si ramane si acum treaza. Altele sunt din vremea adolescentei, din vremea cand gusturile se schimbau on a daily basis, cand inca incercam sa ma descopar. Am si pasiuni noi, care au avut un impact atat de puternic asupra mea, incat le-am adoptat intr-un timp foarte scurt.

Lupt pentru pasiunile mele. Tintesc sus. The sky is my limit. Le imbogatesc, le adaug propriul folclor, le pastrez si le ascund. De ochii lumii, de tine, de ei. Sunt micile bucurii ale vietii care dau culoare si sunet atunci cand totul e gri si mut. Sunt acel pilon pe care pot baza, siguranta ca ceva din tumultul vietii ramane neschimbat, indiferent cati ani vor trece intre ‘acum’ si ‘atunci’. Ma motiveaza, ma sprijina, ma impulsioneaza.

Pasiunile mele sunt ca acele bomboane de ciocolata de pe marginea tortului. Toata lumea se grabeste la unica cireasa, care poate fi amara, si nu observa micile bomboane dulci de ciocolata. La ele poti ajunge si stii ce gust au. Poti conta pe asta. Si sunt multe, pentru toata lumea. Dar eu ma bucur de ele separat, le savurez in timp ca asist la lupta crancena pentru mica cireasa.

There’s no joy where there’s no sharing.

Si probabil acesta este motivul. Motivul pentru care am acceptat sa tin acest blog. Motivul pentru care am acceptat sa deschid una din usile catre lumea mea si sa vorbesc despre pasiunile mele. La urma urmei, un lucru e mai bun si mai frumos atunci cand poti sa-l imparti, atunci cand mai e cineva pe lumea asta care ii apreciaza calitatile fara sa incerce sa-l schimbe.

Ce e mai frumos decat sa te uiti la un film cu prietena ta, mancand popcorn si comentand felul in care joaca actorii? Ce e mai frumos decat o gasca intreaga care sare pe ritmul melodiei descoperite de tine? Sau parerile unui prieten despre o carte pe care amandoi ati citit-o? Lumile voastre se intrepatrund cu a mea si atunci suntem conectati intr-un mic univers. Pe care il largim, cu fiecare pasiune.

 

Final Fantasy

Nu stiu cati dintre voi ati auzit de Final Fantasy, dar in orice caz n-am sa incep sa va fac un scurt istoric. Pentru asta existe Google si Wikipedia.

Era prin 2005 cand am aflat pentru prima oara de Final Fantasy. O poza cu personajul principal (Cloud Strife) din Final FantasyVII: Advent Children si un trailer pe melodia “In the End” de Linkin Park au fost suficient pentru a-mi starni curiozitatea.

Final Fantasy se imparte in mai multe universe, dar dintre toate, preferatele mele sunt:

Final Fantasy VII: Advent Children

Final Fantasy VII: Last Order

Final Fantasy VII: Dirge of Cerberus 

Final Fantasy VII: Crisis Core

Final Fantasy VIII

Final Fantasy X

Final Fantasy X-2

 

 si bineinteles, mult asteptatul Final Fantasy Versus XIII

Cine are playstation, telefoane speciale si PS3 sa le joace. Pentru restul exista Cutscenes din joc pe Youtube (pt Dirge of Cerberus, Crisis Core, VIII, X si X-2). Pentru Advent Children gasiti filmul (pe oDC la sigur. S-ar putea sa fie si pe YouTube, sectionat). Iar pentru Versus XIII nu gasiti decat trailere, din moment ce nici nu s-a lansat inca.

Au trecut 2 ani si ceva de cand copilul din mine s-a atasat de Final Fantasy si nu exista sanse sa ma plictiseasca aceasta pasiune a mea. Si acum mai ascult OST-urile…

 

“What you feel right now could only be satisfied by falling yourself into her…”

Equilibrium

“He who deals with evil becomes evil.”

Shakespeare

“Ma bucur de toate lucrurile pe care le am si nu plang dupa singurul lucru care-mi lipseste.”

Reen

“Suntem doi oameni care se intalnesc intr-un infinit, pentru ultima oana in aceasta lume…”

Dostoievski – Demonii

Iubesc oamenii veseli, oamenii care iti zambesc fara sa aiba un motiv anume, oamenii care stralucesc si intr-o zi ploioasa de toamna. Oamenii care nu pun raul inainte si pentru orice problema ei gasesc o solutie cu zambet. Sunt oameni de care avem nevoie in viata noastra, macar si din cand in cand. Sunt oameni care rezoneaza cu acel copil din tine care asteapta latent printre rutina zilei de azi si planul de maine. Asteapta acel moment din viata ta cand ai sa lasi la o parte grijile si ai sa te bucuri de viata simpla, The Little Things.

Copilul din mine este foarte activ. Mic, verde, cu urechile lungi si ochii portocalii, topaie si canta Life is Like a Flower de Ace of Base si I’m Like a Bird de Nelly Furtado. Copilul din mine se entuziasmeaza repede chiar si la cele mai marunte lucruri, cum ar fi un maidanez care stie sa dea hifive sau un copac inflorit mai devreme decat ceilalti. Copilul din mine se opreste pe strada sa admire un porumbel cum aduna paie pentru cuib.

Uneori, se manifeste si acustic: chitaie, fluiera, scoate sunetel ciudate – si de cele mai multe ori ascutite – sau canta. E el cam afon, dar asta nu conteaza.

Copilul din mine s-a nascut din multa imaginatie si imi tine treaza buna dispozitie. Mama spunea ca “e suparat numai acela care vrea cu tot dinadinsul sa fie suparat”. Si asa e. Stii cat de ushor e sa-ti schimbi starea de spirit? E nevoie doar de putina ratiune si un zambet. Poate nu-ti rezolva problemele, dar in mod sigur le face mai ushor de suportat.

Copilul din mine e in mine. Il cheama Ziggfry. Si stie sa se bucure de soare, de nori, de frunze, ii place sa admire arhitectura cladirilor in drumul meu spre facultate si uneori, cand ramane fara energie, priveste masinile si incearca sa-si imagineze ce tip de persoane sunt la volan, de unde vin si unde merg, ce stil de viata au, pe cine suna la telefon sau la ce se gandesc in momentul in care conduc.

Copilul din mine se uita si acum la desene animate. Japoneze. Anime. Ii place si arta muzicala: asculta foarte multe genuri de muzica si are o bogata cultura muzicala. Ii place si frumosul – fotografii, obiecte de arta, inovatii, culori. Ii plac si filmele. Deja stie sa recunoasca daca un film e de calitate sau nu dupa coloana sonora si stilul regizoral.

 Si inca ceva: copilul din mine e un mare critic – in sensul pozitiv. Stie sa observe frumosul si miciile detalii care te coloreaza, recunoaste o fapta buna si o tine minte si intotdeauna acorda o a doua sansa. Si daca, totusi, nimic nu iese in evidenta, atunci el stie sa faca din ceva banal un ‘ceva’ exceptional. Pentru ca stie sa se bucure de lucrurile cele mai marute. Si asta conteaza.

 

Copilului din mine ii place viata. 

 Cineva – nu spui cine, persoana importanta – a avut o serie de intrebari pentru mine, ce s-au concretizat in cateva subiecte bune de bloguit. ‘Bune’ in sensul ca intereseaza pe cineva, imi face placere sa scriu/vorbesc despre asa ceva si cred ca sunt niste topic-uri destul de inteligente. Totusi, n-as vrea sa-mi jignesc cititorii debitand despre girly-girly shit.

In ordinea intrarii in conversatia respectiva, subiectele sunt:

1. Constiinta – Ce este, cum functioneaza si cat de puternica este constiinta.

2. Credinta – El s-a exprimat prin termenul ‘religie’, dar eu sunt de parere ca mai potrivit ar fi cel de ‘credinta’.

3. Incredere – Diferenta dintre a se increde in cineva si a avea incredere in cineva.

4. Prejudecati si A Doua Sansa

5. Pasiuni (nu in sensul romantic, ci acela al hobby-urilor, al lucrurilor care iti plac)

6. The Little Things in Life

7. Cele doua cercuri ale persoanei – inchis si deschis (a.k.a. My Own Little World si lumea exterioara)

8. Diferit – Prin ce ne deosebeste gandul comun de a fii unici?

9. Ganduri – puterea gandului

10. Risipa de sentimente – Cat merita sa ne investim in relatii si evenimente?

Am facut un fel de top10. Acum, sa ma ierte persoana importanta si anonima daca nu-mi aduc aminte de celelalte subiecte discutate; era tarziu in noapte XD lame excuse, I know. Gomenasai =)

Scopul acestui post? erm… sa zicem un ‘reminder’ despre ce topicuri sa abordez pe viitor. Nu neaparat in ordinea asta, si nu neaparat in posturi consecutive. All topics are subject to change, tho XP

pax

Ce naiba?

Ma uitam prin Statistica acestui blog si mi-a sarit in ochi faza cu “Termenii motorului de cautare”. FYI:

- mesaj pt prieten

- putin emo

- cuvinte dureroase

- suflet trist

- cum sa nu ma supar

WTF? Acu pe bune? Asha ajung unii pe blogu’ asta? Cautand topicuri depresive? pfft. Si cand ma gandesc ca majoritatea post-urilor le-am clasificat in Colors, nu Chaos. Si Chaos nici macar nu e o categorie depresiva. Poate sa fie si un haos activ, un haos confuz, un haos vesel, halucinant, interesant, divers, orice. 

Fratilor, viata-i vesela. Pe bune. Priveste in juru’ tau – ai de zece mii mai multe motive sa zambesti decat sa te superi. Simplul fapt ca citesti aceste randuri dovedeste faptul ca ai acces la internet, lux pe care unii nu si-l permit. Si te crezi nedreptatit? Esti un prost.

Sau poate si pentru tine, ca si pentru multii alti ‘diferiti’ ca tine, sa fii depresiv, sa fii trist, sa fii singur si neinteles, intr-un cuvant, sa fii fucking EMO, e un trend. All the cool kids are doing it si te-ai gandit sa te alaturi si tu lor? Suferi de Sindromul Turma? Esti un prost. In incercarea ta de a fi diferit, ai ajuns ca toti ceilalti – emo si prost.

De ce se tem unii adolescenti sa fie fericiti? Ce cred ca pierd? Unde au disparut vremurile hippie, cand viata era roz si nu exista teama de Necunoscut si teama de Riscuri? Cum ne explicam faptul ca din ce in ce mai multi oameni isi iau viata singuri? Sau liceele se umplu cu pusti care se imbraca in negru, asculta punk-rock-emo-screamo si isi taie venele incercand sa para artsy-fartsy? Unde au disparut adolescentii cu initiative? Aia veseli care si acum cred ca pot schimba lumea cu vointa lor si gandul lor cel bun si vesel? Aia care puneau mana pe o pensula si desenau viziuni?

Zambiti, bah! Take a break and stop to smell the roses. Pe bune, viata nu e nasoala. Dar cam pierzi partile mishto atunci cand te concentrezi pe alea nasoale. Si la urma urmei, soarele oricum o sa rasara maine, so why worry about pointless shit?

In fine… subiectu’ merita dezbatut, discutat si disecat. Dar la urma urmei.. cine sa te asculte? Ca aia mici si emo oricum se complac in situatia lor de , sa-l citez pe tata, ‘fiinte neterminate’. Crezi ca or sa plece ei urechea la vorbe de duh? Fat chance. Pana nu treci prin asha ceva si scapi de faza emo pe cont propriu , fara ajutorul nimanui, bazandu-te pe propria-ti constiinta (pentru ca, la urma urmei, nu vointa, ci constiinta te poate ajuta; dar asta e  un subiect mult prea amplu ca sa-l discut acum) nu poti intelege ce am eu de spus. Si oricum, lucrurile astea s-au mai spus, cu sau fara floricele si artificii.

In concluzie… fara concluzie. Subiectu’ ramane deschis.

Si.. a, da! Zambeste, mah!

[Un entry mai vechi de pe blogul meu. Ala principal] 

Just me and my ride… A good song by Metallica or Aerosmith, something oldschool anyway, and the road…Open road, vast lands of crops and a few trees here and there. A mountain at the far end of the road, with a great view over the valley and a motel with a snackbar.

Then a huge hamburger with extra sauce and a milkshake with french fries. Lots of Sprite. Maybe I’ll go wild and buy a coke. Screw the weight, screw the skin complexion, throw some Finetti and some Twix while you’re at it!

All alone.

Just me and my ride.

And a few cash in my pocket.

Then it starts to rain and I stop at a gas station in some little town where everybody knows everybody. And I drink a super-sized coffee, even though I hate coffee. But I’ll like it then. And I’ll enjoy it so much. With a muffin and a pancake. Super thick pancake. With strawberries.

It still rains, so I stop at this small cafe&tea club and I sit at the cozy little table by the windows with red velvet curtains that are perfectly parted to the sides. And I watch the raindrops hit the windows… People with umbrellas walking down the cobblestoned street, where my ride waits patienly for me. It’s a Chevvie. An Impala. Black, shiny, oldschool, purrs like a tiger, screeches like a junk. Leather seats.

And Enya is playing in the background…
The waiter speaks perfect british….

I need to get out of this city.