Inghit multe. Iubesc putine.
Cam asta ar fi raspunsul pentru toate intrebarile de genul “Ce filme preferi” sau “Ce muzica asculti” sau “What makes you tick”.
Imi plac multe lucruri si ma plictisesc usor de rutina. Caut mereu ceva nou, ceva diferit, ceva care nu e mainstream. Si pentru ca acel ‘ceva’ sa se transforme intr-o pasiune, trebuie sa fie foarte special, foarte eye-popping and soul-gripping. Iar atunci cand, intr-un final, devine una din putinele mele pasiuni, atunci e sigur ca nu ma scap de ea. Si nici ea de mine.
Pasiunile mele sunt ceva foarte intim pentru mine. Ma definesc. Ma reprezinta. Nu-mi vine usor sa vorbesc despre ele din simplul motiv ca sunt greu de definit. Ce, tu ai putea sa te descrii? Eu nu.
Unele pasiuni sunt vechi, din vremea copilariei. Sunt ultimele vestigii ale unei personalitati care n-a vrut sa fie abandonata, care a luptat in subconstient si ramane si acum treaza. Altele sunt din vremea adolescentei, din vremea cand gusturile se schimbau on a daily basis, cand inca incercam sa ma descopar. Am si pasiuni noi, care au avut un impact atat de puternic asupra mea, incat le-am adoptat intr-un timp foarte scurt.
Lupt pentru pasiunile mele. Tintesc sus. The sky is my limit. Le imbogatesc, le adaug propriul folclor, le pastrez si le ascund. De ochii lumii, de tine, de ei. Sunt micile bucurii ale vietii care dau culoare si sunet atunci cand totul e gri si mut. Sunt acel pilon pe care pot baza, siguranta ca ceva din tumultul vietii ramane neschimbat, indiferent cati ani vor trece intre ‘acum’ si ‘atunci’. Ma motiveaza, ma sprijina, ma impulsioneaza.
Pasiunile mele sunt ca acele bomboane de ciocolata de pe marginea tortului. Toata lumea se grabeste la unica cireasa, care poate fi amara, si nu observa micile bomboane dulci de ciocolata. La ele poti ajunge si stii ce gust au. Poti conta pe asta. Si sunt multe, pentru toata lumea. Dar eu ma bucur de ele separat, le savurez in timp ca asist la lupta crancena pentru mica cireasa.
There’s no joy where there’s no sharing.
Si probabil acesta este motivul. Motivul pentru care am acceptat sa tin acest blog. Motivul pentru care am acceptat sa deschid una din usile catre lumea mea si sa vorbesc despre pasiunile mele. La urma urmei, un lucru e mai bun si mai frumos atunci cand poti sa-l imparti, atunci cand mai e cineva pe lumea asta care ii apreciaza calitatile fara sa incerce sa-l schimbe.
Ce e mai frumos decat sa te uiti la un film cu prietena ta, mancand popcorn si comentand felul in care joaca actorii? Ce e mai frumos decat o gasca intreaga care sare pe ritmul melodiei descoperite de tine? Sau parerile unui prieten despre o carte pe care amandoi ati citit-o? Lumile voastre se intrepatrund cu a mea si atunci suntem conectati intr-un mic univers. Pe care il largim, cu fiecare pasiune.
Final Fantasy
Nu stiu cati dintre voi ati auzit de Final Fantasy, dar in orice caz n-am sa incep sa va fac un scurt istoric. Pentru asta existe Google si Wikipedia.
Era prin 2005 cand am aflat pentru prima oara de Final Fantasy. O poza cu personajul principal (Cloud Strife) din Final FantasyVII: Advent Children si un trailer pe melodia “In the End” de Linkin Park au fost suficient pentru a-mi starni curiozitatea.
Final Fantasy se imparte in mai multe universe, dar dintre toate, preferatele mele sunt:
Final Fantasy VII: Advent Children
Final Fantasy VII: Last Order
Final Fantasy VII: Dirge of Cerberus
Final Fantasy VII: Crisis Core
Final Fantasy VIII
Final Fantasy X
Final Fantasy X-2
si bineinteles, mult asteptatul Final Fantasy Versus XIII
Cine are playstation, telefoane speciale si PS3 sa le joace. Pentru restul exista Cutscenes din joc pe Youtube (pt Dirge of Cerberus, Crisis Core, VIII, X si X-2). Pentru Advent Children gasiti filmul (pe oDC la sigur. S-ar putea sa fie si pe YouTube, sectionat). Iar pentru Versus XIII nu gasiti decat trailere, din moment ce nici nu s-a lansat inca.
Au trecut 2 ani si ceva de cand copilul din mine s-a atasat de Final Fantasy si nu exista sanse sa ma plictiseasca aceasta pasiune a mea. Si acum mai ascult OST-urile…
